Poți merge la vot cu actul de identitate expirat? Decizia BEC

Poți merge la vot cu actul de identitate expirat? Decizia BEC
Conform actelor normative în vigoare, alegerile parlamentare vor avea loc în 6 decembrie în țară și în 5 și 6 decembrie, în străinătate
Publicat: 15/10/2020, 18:49
Actualizat: 15/10/2020, 19:00

Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului și Camerei Deputaților din anul 2020 a stabilit, joi, printr-o decizie privind aplicarea unitară a legii, că românii pot vota cu un act de identitate care este expirat cu nouă luni înainte și până inclusiv în ziuea alegerilor parlamentare, respectiv perioada 1 martie – 6 decembrie 2020.

Decizia Biroului Electoral Central pentru alegerea Senatului și Camerei Deputaților a fost luată, conform documentului publicat pe site-ul instituției, luând în considerare provocările măsurilor impuse pentru gestionarea răspândirii COVID-19, dar și în contextul în care legea privind alegerile generale permite exercitarea votului pe baza mai multor documente de identitate, nu numai cartea de identitate, cartea de identitate simplă, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie și buletinul de identitate.

Ce documente sunt acceptate la urne

„Alegătorul care deține un act de identitate dintre cele prevăzute la art. 83 alin (1) – (3) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare, al cărui termen de valabilitate ar fi expirat în perioada 1 martie – 6 decembrie 2020, își poate exercita dreptul de vot la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din data de 6 decembrie în baza acestuia”, se arată în decizia BEC.

Astfel, conform articolul 83 alin 1 – 3 din Legea nr. 208/2015:

(1) Cetățenii români cu domiciliul sau reședința în România care în ziua votării se află în țară își pot exercita dreptul de vot la secțiile de votare organizate în România în baza unuia dintre următoarele acte de identitate, valabile în ziua votării:

  • a) cartea de identitate;
  • b) cartea electronică de identitate;
  • c) cartea de identitate provizorie;
  • d) buletinul de identitate;
  • e) pașaportul diplomatic;
  • f) pașaportul diplomatic electronic;
  • g) pașaportul de serviciu;
  • h) pașaportul de serviciu electronic;
  • i) carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din școlile militare.

(2) Cetățenii români cu domiciliul în România, dar care au fost înscriși în Registrul electoral cu adresa de reședință în străinătate, își pot exercita dreptul de vot la secțiile de votare organizate în străinătate în baza unuia dintre următoarele acte de identitate, valabile în ziua votării, însoțite de un document oficial emis de statul străin privind stabilirea reședinței:

  • a) cartea de identitate;
  • b) cartea electronică de identitate;
  • c) cartea de identitate provizorie;
  • d) buletinul de identitate;
  • e) pașaportul diplomatic;
  • f) pașaportul diplomatic electronic;
  • g) pașaportul de serviciu;
  • h) pașaportul de serviciu electronic;
  • i) pașaportul simplu;
  • j) pașaportul simplu electronic;
  • k) pașaportul simplu temporar.

(3) Cetățenii români cu domiciliul în străinătate își pot exercita dreptul de vot la secțiile de votare organizate în străinătate, conform prezentei legi, în baza unuia dintre următoarele acte de identitate, valabile în ziua votării:

  • a) pașaportul simplu, cu menționarea țării de domiciliu;
  • b) pașaportul simplu temporar, cu menționarea țării de domiciliu;
  • c) pașaportul simplu electronic, cu menționarea țării de domiciliu.

Numărul alegătorilor prin corespondență abia a trecut pragul de 24.000

Numărul total de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral, la data de 25 august 2020 ultima raportare a Autorității Electroale Permanente, era de 19.004.986, , dintre care 18.270.004 cu domiciliul sau reședința în țară, iar 734.982 au domiciliul în străinătate și posesori de pașaport CRDS. Acestora li se adăugă numărul de alegători care urmau să împlinească 18 ani în perioada 26.08.2020-27.09.2020, respectiv 21.165. Numărul final va ține cont, evident, de cei născuți, dar și decedați până în ziua alegerilor, care au loc, conform actualelor prevederi în vigoare, la 6 decembrie, în țară, respectiv 5-6 decembrie în diaspora.

La alegerile locale din 27 septembrie au fost înscriși pe liste permanente si complementare 18.295.485 de români.

Până la ora publicării, pentru votul în străinătate, la secții, erau înscriși 3.939 de români, iar pentru votul prin corespondență, pentru care mai au o săptămână la dispoziție pentru înscriere, puțin peste 24.000 de români. Aceste cifre reprezintă totalul cererilor trimise, dar nu și aprobate, în urma verificării valabilității datelor incluse.

Decizie Bec Dec_35 by Gandul.info on Scribd

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Noi ajutoare pentru români! Ministrul Muncii a anunțat două proiecte în valoare de 85 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Simona Halep a spus adevărul: Înseamnă enorm pentru mine
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Alimentele bogate în sare ar trebui interzise, recomandă OMS
×